Asociaţia are următoarele obiective :
- înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului public de transport public local prin curse regulate din cadrul asociaţiei, pe raza de competenţă a unităţilor dministrativ-teritoriale membre;
- îmbunătăţirea mobilităţii integrate prin administrarea coordonată şi finanţarea corespunzătoare a serviciilor public de transport prin curse regulate în zona de influenţă în transport a Municipiului Craiova prin:
a. diminuarea dezechilibrelor economice şi sociale existente, stimularea dezvoltării echilibrate şi recuperarea accelerată a întârzierilor înregistrate în aducerea la standarde europene a transportului public din zona în cauză;
b. corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul zonei de influenţă prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale, în scopul creşterii calităţii transportului public local prin curse regulate şi a atractivităţii acestuia şi orientarea în mai mare măsură a întregii activităţii spre satisfacerea necesităţilor de mobilitate a populaţiei, lucru care va contribui la descurajarea deplasărilor cu autoturismele personale, cu influenţe majore în ceea ce priveşte reducerea traficului auto şi a poluării şi creşterea eficienţei energetice în transporturi, cu efecte benefice asupra condiţiilor de mediu şi calităţii vieţii cetăţenilor;
c. stimularea cooperării intercomunitare în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte.
- stabilirea politicilor vizând planificarea strategică, monitorizarea şi avizarea activităţilor privind autorizarea, organizarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de transport prin curse regulate în zona metropolitană Craiova, şi zonade influenţă în transport a municipiului Craiova, prin transportul cu autobuze şi tramvaie.